Când muzica ucide

De-a lungul istoriei au fost evidențiate foarte multe decese care s-au produs din cauze penibile, care dacă s-ar fi produs în zilele noastre, și-ar fi menținut pozițiile în tranding săptămâni întregi. Totuși, probabil ca puțini s-ar fi gândit că muzica, sau mai bine spus interpretarea ei, ar putea ucide pe cineva.

Pentru a înțelege circumstanțele acestui eveniment trebuie să ne întoarcem cu aproape 400 de ani în urmă, mai exact în Franța aflată în plină epocă Barocă, care punea muzica și dansul pe cele mai înalte culmi ale artelor.

În luna Februarie a anului 1653, tânărul compozitor Giovanni Battista Lulli îi atrage atenția Regelui Franței, Ludovic al XIV-lea, cunoscut în istorie ca și „Regele Soare” . Împătimit al dansului, Ludovic este fascinat de contribuția lui Lulli la „Baletul Roial al Nopții”, lucrare a cărei interpretare se întinde pe o durată de 13 ore și unde însuți regele îl interpreta pe Apollo, Regele soarelui.

După doar o lună de la acest eveniment, Lulli este numit Compozitorul Roial pentru muzică instrumentală, moment în care cariera tânărului Italian născut în Florența începe să înflorească. Datorită acestei poziții, noi îl cunoaștem astăzi drept Jean-Baptiste Lully, devenit cetățean Francez în anul 1661.

Lully este considerat un reprezentant extrem de important al Barocului Francez din punct de vedere muzical, dar și unul din cei mai cunoscuți compozitori din toate timpurile pentru elementele sale inovatoare pe care le aduce în muzică. Acesta este cunoscut pentru sobrietatea pe care o pune în părțile alerte, dar care se îmbină cu un caracter emoțional și profund în mișcările lente, generând astfel un echilibru perfect pentru ascultători. Tot el revoluționează dansul de curte prin înlocuirea mișcărilor lente care predominau în aceste lucrări cu balete pline de viață și rapide, construite pe structura unor dansuri bine cunoscute, cum ar fi Gavota și Menuetul.

Ați rămas impresionați de contribuția lui Lulli în muzică?

Pregătiți-vă să fiți șocați într-un sens cât se poate de negativ de sfârșitul fulgerător și penibil de care are parte, după 34 de ani petrecuți la Curtea Regală a Franței.

Suntem în anul 1687, bineînțeles tot la Curtea Franceză, unde Regele Ludovic suferă o operație după ce tratamentul pentru un abces persistent nu funcționează. Din fericire, operația este un succes, iar acesta începe să se simtă din ce în ce mai bine, motiv pentru care Lully dorește să îi ofere un cadou de însănătoșire.

Astfel, începe compoziția unei lucrări inovatoare, demnă pentru bucuria însănătoțirii unui Rege, care să emane putere și sobrietate. Scrisă pe textul imnului Gregorian „Te deum”, lucrarea lui Lully va avea un număr mare de instrumentiști, un cor dublu și va marca definitiv istoria muzicii atât din punct de vedere muzical, cât și din perspectiva întâmplării nefericite care duce la pierderea timpurie a unuia din cei mai importanți compozitori.

Într-o atmosferă veselă datorată faptului că Regele era din nou în putere, toată suflarea Parisului se adună pentru a asculta ultima compoziție a lui Lully, întregul eveniment fiind un succes și o încântare pentru rege.

Concertul se termină aparent cu bine, însă Lully este dus pe brațe până în camera sa deoarece era rănit la piciciorul drept. Cuprins de adrenalina momentului, dar și de bucuria reușitei, Lully nu conștientizează gravitatea situației și refuză ca doctorii să îi amputeze piciorul pentru a evita o infecție generală a corpului. Din nefericire, așteptările doctorilor s-au adeverit, astfel cangrena de la piciorul lui se răspândește rapid, iar starea generală a compozitorului se înrăutățește. În final, acesta a decedat în data de 22 martie 1687, la vârsta de 54 de ani.

Și totuți, cum a ajuns la respectiva cangrenă?

În primul rând, trebuie să aruncăm o privire în arta dirijorală Barocă, care era destul de diferită față de zilele noastre. Mai exact, nu era folosită o baghetă inofensivă care să prelungească brațul dirijorului pentru ca toți instumentiștii să îl poată urmări, ci o adevărată „armă” din lemn care era folosită pentru a bate ritmul în podea.

Astfel, sub presiunea evenimentului gradios și publicului în fața căruia își dirija propria piesă, Lully își lovește involuntar piciorul cu bârna pe care o folosea pentru a ține ritmul, realizând gravitatea loviturilor abia în finalul reprezentației.

În acest fel se sfârșește povestea compozitorului Jean Baptiste Lully și probabil a singurului caz în care muzica a ucis o persoană. Pe cât de penibil pare acest sfârșit, pe atât de captivantă este povestea compozitorului care nu a avut alt scop în viață în afară de a aduce bucurie prin muzică. Acesta a fost dus la bun sfârșit cu prețul vieții – la propriu.

Sursă foto aici.

_____

Akordaj este o platformă creată în cadrul proiectului Spotlight on Music, prin programul Erasmus+, finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale ANPCDEFP. Nici Uniunea Europeană și nici ANPCDEFP nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.