Wagner și impactul ideologiilor sale asupra istoriei

Secolul XIX aduce în Europa schimbări majore atât în știință, cât și în artă, însă cele mai importante schimbări din acest secol apar din punct de vedere ideologic. După cum bine cunoaștem, în această perioadă este elaborată ideologia comunistă de către Karl Marx și Friedrich Engels, cei doi publicând în anul 1848 „Manifestul Comunist”, unde descriu scopurile și programul „Ligii Comuniste”.

Pentru că, în cazul comunismului, cunoaștem exact autorii ideologiei, nu la fel de bine cunoscut este izvorul ideologiei naziste, pe care mulți îl asociază cu unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului XIX, Richard Wagner. Mulți îl acuză pe compozitorul german că a oferit un punct de plecare pentru ideile extremiste ale lui Hitler, însă haideți să vedem împreună dacă chiar așa a fost în realitate.

Pentru început, haideți să vedem cine a fost Wagner, acest compozitor divinizat, dar și criticat de contemporanii săi, atât pentru contribuția lui majoră în domeniul operei, cât și pentru ideile și aspirațiile acestuia. Născut la Leipzig în anul 1813, care era pe atunci parte a Regatului Saxoniei, Richard Wagner a început să scrie opere încă de la vârsta de 20 de ani. Marcat de schimbările pe care le aduce Beethoven în muzică, acesta vrea să ducă mai departe munca compozitorului din Bonn și să abordeze noi tematici în lucrările sale, care cel mai probabil nu ar fi fost apreciate în perioada Clasicismului. Wagner l-a divinizat atât de mult pe Beethoven, încât a și redactat „Pelerinaj la Beethoven”, o carte care prezintă cel puțin din punct de vedere fictiv întâlnirea celor doi, pentru că, în realitate, Richard avea doar 14 ani atunci când Beethoven încetează din viață.

Pasionat de mitologia nordică, tânărul compozitor începe să insereze în lucrările sale elemente specifice acesteia, dar și să promoveze naționalismul german. Ceea ce trebuie să cunoaștem este faptul că naționalismul și ideea de „Școală Națională” erau elemente tot mai prezente pe bătrânul continent în secolul XIX, ca exemple având rușii, cehii, maghiarii și chiar românii. Cuprins și el de acest sentiment general de apartenență națională și inserând elemente din mitologia nordică, prea puțin cunoscută până atunci la nivel european în lipsa filmelor Marvel, Wagner își creează un stil distinctiv.

Totuși, seria operelor care sunt acuzate că alimentează doctrina nazistă apare mult mai târziu, mai exact în anul 1869, odată cu opera „Aurul Rinului”, care începe celebra tetralogie wagneriană „Inelul Nibelungilor”. Anterior, în anul 1850, Wagner, care a fost și eseist, publică „Das Judenthum in der Musik”, un eseu care, în traducere, înseamnă „Iudaismul în Muzică”. În acesta, Wagner susține că muzicienii evrei nu pot crea artă autentică germană, afirmație care stârnește un amplu val de controverse în societatea germană a secolului XIX și care, mai târziu, îi va aduce asocierea directă cu viitorul „Führer”.

Acestea nu sunt singurele motive care îl asociază pe compozitorul german cu probabil cel mai distructiv regim totalitar. Aflat în Viena, tânărul Adolf Hitler va descoperi operele compozitorului german, pe care le folosește ca bază a ideologiei sale extremiste, iar mai apoi utilizează muzica acestuia ca instrument de propagandă în noul regim instaurat în Germania. Deși Wagner a murit cu zeci de ani înainte de ascensiunea lui Hitler, ideile sale despre arta germană și „puritatea culturală” au fost folosite pentru a justifica ideologia nazistă.

Un alt element care îl asociază pe Wagner cu nazismul este celebrul festival de operă Bayreuth. Folosit de regimul nazist ca un loc important pentru propagandă, acesta a devenit, în Germania perioadei interbelice, un loc de „pelerinaj” pentru melomani. Hitler s-a folosit inclusiv de imaginea lui Winifred Marjorie Wagner, soția lui Siegfried Wagner (fiul lui Richard Wagner), care a organizat festivalul începând din anul 1930 până la încheierea războiului. Astăzi, Festivalul de la Bayreuth continuă să fie un eveniment prestigios, dar încearcă să se distanțeze de trecutul asociat nazismului.

Întrebarea este dacă putem, în aceste condiții, să îl asociem direct pe compozitorul german cu ideologia nazistă?

Ei bine, cu siguranță este greu de înțeles cum un artist revoluționar, precum Wagner, care avea o gândire independentă și dorea ca muzica să se elibereze de rigorile Clasicismului, ar fi putut să accepte un regim totalitar și chiar să îl promoveze. Nu putem ști cum ar fi fost lumea fără Wagner și dacă promotorii nazismului ar fi identificat o altă sursă de inspirație pentru doctrina lor, însă trebuie să menționăm încă o dată că Wagner nu era singurul artist care a promovat aceste idei naționaliste în perioada respectivă.

Nu trebuie să uităm nici că majoritatea artiștilor din această perioadă nu au dorit altceva decât să își individualizeze creațiile prin inserții ale elementelor de folclor național în arta lor. Și pentru că vorbim de o epocă a schimbărilor majore din punct de vedere social și economic, putem observa chiar și elemente care instigă la revolte pentru a restabili „măreția” unor națiuni.

Așa că, nu putem afirma că nazismul nu ar fi existat fără Wagner, dar nici nu putem nega influența ideologiilor acestuia în acest regim totalitar, care cu siguranță a avut un impact major asupra istoriei umanității. Probabil că imaginea compozitorului german nu va fi impecabilă niciodată, dar credem că acesta nu trebuie stigmatizat de lumea muzicală pentru anumite derapaje sau excese ideologice pe care le-a promovat cât încă era în viață, la fel cum nu trebuie să judecăm artiștii care au fost îngrădiți de anumite rigori sau chiar au scris la comanda unui regim comunist, arta fiind mai presus de ideologii și regimuri politice care s-au folosit, de cele mai multe ori, de imaginea unor compozitori sau artiști plastici pentru a-și motiva acțiunile sau doctrina.