Serhan Bali: Misiunea unui jurnalist de muzică clasică în lumea modernă

Serhan Bali, publisher și redactor-șef al revistei turcești de muzică clasică Andante, a vizitat Timișoara cu ocazia conferinței Akordaj – Spotlight on Music, dedicată formării noii generații de jurnaliști în domeniul muzicii clasice. Cu o experiență de peste 25 de ani în jurnalismul muzical și o pasiune profundă pentru promovarea acestui gen, Bali a fost plăcut surprins de entuziasmul și energia tinerilor participanți. În interviul de mai jos, el împărtășește impresiile sale despre tinerii jurnaliști, provocările actuale ale industriei muzicale și perspectivele asupra scenei muzicale din Timișoara. De asemenea, el a subliniat importanța misiunii pe care o au jurnaliștii de muzică clasică în atragerea noilor audiențe și în menținerea relevanței acestui gen într-o lume dominată de cultura populară.

R: Care au fost impresiile dumneavoastră într-o sală plină de tineri dornici să afle despre jurnalismul de muzică clasică?

Serhan Bali: Înainte să vin la Timișoara nu m-am așteptat să întâlnesc tineri așa de entuziaști și energetici, excelenți vorbitori de limbă engleză. Asta a fost o surpriză plăcută pentru mine. Bineînțeles, sunt conștient de potențialul României și al românilor, pentru că iubesc România. Fac un fel de turism muzical, turism cultural și de aceea sunt foarte interesat de cultura românească și muzica românească, românii în general. Dar acum am ajuns prima dată în Timișoara și mă simt foarte bine aici. Am mai fost în București în câteva rânduri și acelea au fost experiențe foarte plăcute. Dar aici am avut un alt fel de experiență.

Să întâlnești oameni tineri, muzicologi, jurnaliști muzicali, tineri care studiază muzica a fost un lucru foarte edificator pentru mine. Cred că mi-a deschis noi orizonturi. Sunt profesionist în acest domeniu de peste 25 de ani, am scris în domeniul muzical, am luat interviuri poate de 30 de ani. Cred că prima recenzie am scris-o în 1994. Dar, ulterior, în 2002, am fondat revista mea – Andante – și de atunci fac această treabă. În principal sunt un om de muzică clasică.

Mă consider și un misionar al muzicii clasice. Deci am vrut să îmi transform acest sentiment de misiune, dar știu că este o alegere personală. Nu toată lumea trebuie să aibă o misiune în muzica clasică. Acestea sunt realitățile mele și ale tării mele. Turcia nu este o țară cunoscută pentru muzica ei clasică, precum știți, e la o intersecție între continente, între culturiile vestice și estice. Dar avem în țările din jur, la vecinii noștri, o cultură bogată de muzică clasică, dacă e să comparăm cu alte țări mai estice.

Dar le-am spus tinerilor că și ei trebuie să fie misionari în lumea actuală. Pentru că în lumea actuală, muzica clasică este poate nu sub o amenințare serioasă, dar lucrurile sunt diferite față de acum 50 sau 100 de ani în urmă. Muzica clasică e sub o presiune uriașă exercitată de cultura populară, muzica populară, orice lucru popular. Trebuie să lucrăm mult. Avem în față multe provocări pe care trebuie să le depășim. Atât de multe dificultăți în viața culturală în timpul vieții noastre. Și chiar în țara voastră, le-am spus. În țara mea avem alte dificultăți din cauza caracteristicilor Turciei, iar în România aveți alt fel de dificultăți în a promova muzica clasică.

Dar cred că în România sunteți mai norocoși, deoarece sunteți parte a lumii vestice, iar instituțiile vestice de muzică clasică au o istorie bogată, o tradiție bogată. Sunt invidios pe aceste lucruri. Și iubesc această latură a României, de asemenea. Deci sunteți mai norocoși decât mine.

Dar, ca tineri jurnaliști, ca tineri scriitori din domeniul muzicii, bineînțeles că vor da piept cu anumite dificultăți, dar cred că au potențialul să treacă peste aceste provocări. Pentru că am văzut în ochii lor, în energia lor, în potențialul lor că au voința, curajul și determinarea de a trece peste aceste dificultăți. Așa că sunt foarte mulțumit în ansamblu de performanța studenților mei. 0- 5.10

R: Aș vrea să mutăm un pic focusul discuției pe audiență. Pentru că sunt de părere că există o legătură între modalitățile prin care filarmonicile și operele ajung la noi audiențe și revistele de muzică clasică. Care sunt acele trucuri pe care puteți să le predați noii generații de jurnaliști de muzică clasică pentru a ajunge la noi audiențe?

Serhan Bali: Avem această problemă, care este foarte gravă și care este gravă în orice țară. Este gravă în Germania, US, Regatul Unit, România… Poate nu pentru China. Dar concertele și operele, ca afaceri, stau pe picioarele lor. Merg întotdeauna pe drumul lor și, deși poate nu mai au avantajele pe care le aveau acum 50 sau 100 de ani, ele prosperă. Pot trăi „viețile” lor. Dar să scrii despre muzica clasică, să publici, să împarți cu oamenii care merg la concerte de muzică clasică, care merg la Operă, este întotdeauna un lucru  greu. Meseria noastră nu e ușoară. Deja aceasta e o chestiune misionară.

Pentru că organizarea de concerte, de operete sunt evenimente mari.

Dar, au spectatori, au audiență. Sigur, audiența îmbătrânește. Când ne uităm la spectatori vedem o mare de păr grizonat. Asta e realitatea. Dar, în orice caz, vedem că se caută noi căi de a atrage atenția tinerilor. Vedem asta în Germania, în Marea Britanie, fiecare țară care simte amenințarea dată de îmbătrânirea audienței vrea să facă ceva. Și fac. Organizează concerte speciale și încearcă să atragă audiență tânără. Ceea ce nu e ușor, mărturisesc. Pentru că oamenii tineri au atâtea lucruri care se petrec în viața lor, iar muzica clasică nu e pe primele locuri.

Dar construcția unui repertoriu, programarea concertelor sunt foarte importante. De exemplu, acum 2-3 zile am asistat la un concert la Filarmonica Banatul, cu o orchestră ucraineană cred, au cântat lucrări de Hans Zimmer. Și cu efecte cinematice. Și audiența era în întregime tânără. De la 18-20 de ani, până la 40-45, poate 50. Și am observat că spectatorilor le-a plăcut mult. Aceste proiecte cinematografice, muzica de cinema întotdeauna funcționează în atragerea atenției tinerei generații. Și trebuie să atragem atenția chiar și generațiilor mai tinere. Și sunt foarte multe lucruri care se fac și în această privință.

Dar, în domeniul publicării revistelor, ca editorialist, ca scriitor, ca jurnalist întotdeauna duc o luptă mare în atragerea atenției acestor oameni. Fie bătrâni sau tineri. Pentru că este o luptă intelectuală, trebuie să admitem asta. Pentru multă lume este de ajuns să asculte muzica. Este o activitate intelectuală pentru ei. Se duc la Operă, la Nabucco de exemplu, ca seara trecută, dar să citești despre interpretarea artiștilor, ai citi așa ceva? Foarte puțini o fac. Asta este principala noastră problemă. Și întotdeauna ne adresăm acestui lucru. Suntem conștienți că potențialul nostru este mai mic decât al concertelor live, comparativ cu al celor care merg la concerte sau Operă.

Este un lucru intelectual, să citești despre muzică. Și văd acest fenomen în fiecare țară. În Germania, de exemplu, este văzut ca un exercițiu intelectual de mare calibru. Să citești recenzii, interviuri și să citești totul despre muzică. În Germania acest lucru este obligatoriu. În Marea Britanie, în Franța, în Europa continentală. În Statele Unite nu așa de mult. În România… sper că prin această nouă revistă – Akordaj – nivelul melomanilor, sper și cred cu tărie, că va crește. Știu că există persoane care scriu recenzii punctuale în câteva ziare și reviste.

Deci misiunea noastră nu e ușoară, dar nu există altă cale decât să credem în ea. Pentru că noi credem în ea am început să lucrăm în acest domeniu, eu am început acum 20 de ani și nu am abandonat.

Ca să sumarizez, acești tineri jurnaliști au în față un drum lung și nu tocmai ușor, dar dacă ei cred în misiunea lor de a împărți cu alți oameni cred că vor reuși să obțină ceva.

R: Eram curios despre profilul cititorului vostru, cum arată el, care este nivelul lor de educație, de ce sunt ei interesați?

Serhan Bali: Cititorii revistei mele sunt în marea lor majoritate peste 40 de ani, 40-50… până la 80 de ani. Și observ acest lucru pentru că sunt în contact cu ei, pe căi diverse: mă întâlnesc cu ei la concerte sau facem schimburi de e-mail. Dar avem și cititori tineri, studenți la Conservator, ai căror părinți le recomandă Andante, revista mea. Sau care le-au făcut abonament copiilor lor. Deci, de fapt, avem două tipuri de cititori: unul care este peste 45-50 de ani și celălalt care este tânăr, începând chiar de la 6-7 ani. Înțeleg ei ce citesc? Poate puțini dintre ei. Dar părinții văd această revistă ca o activitate intelectuală și vor să îi facă pe copiii lor mai conștienți de muzica clasică, vor ca ei să crească într-un mediu de muzică clasică. Și de asta ei vor ca Andante să fie citit de copiii lor. Și unii dintre abonații noștri din generația tânără păstrează aceste abonamente timp de 10 ani. După absolvire decid dacă vor continua să fie abonați la Andante sau vor continua să cumpere doar câteva numere. Dar cred că după ani, dacă Andante mai va fi pe piață, ei vor dori din nou să cumpere Andante. Pentru că tinerii de 20-30 de ani au și alte interese și hobbyuri decât muzica clasică. Poate le plac filmele sau cărțile, iar muzica clasică nu dispare, dar interesul se comută pe agenda lor și ajunge mai în spate. Dar, după ce devin oameni maturi, de 30-40 de ani, muzica clasică revine în viața lor.

Cred că oamenii care au o educație solidă în muzica clasică, fie că l-au primit de la Conservator sau din familie, s-ar putea îndrepta spre diverse alte activități în viață și să întoarcă spatele muzicii clasice pentru câțiva ani, dar după aceea se vor întoarce. Pentru că au rădăcini puternice în muzica clasică. Dacă nu le au, atunci șansele sunt mai mici. După ce împlinesc 40- 50 de ani sunt șanse mici că se vor mai întâlni cu muzica clasică în viața lor. Dar, întotdeauna am speranță și, cum am zis, avem în mod interesant două tipuri de cititori.

R: Ce părere aveți despre scena muzicală din Timișoara?

Serhan Bali: Am rămas foarte impresionat. Nu credeam că Timișoara are o scenă de muzică clasică așa de bogată. Ceea ce am văzut seara trecută, o interpretare a operei Nabucco în aer liber și sute de oameni adunați în Parcul Rozelor, a fost impresionant. Iar faptul că a fost un concert gratis a fost, de asemenea, de ajutor. Un parteneriat între primărie și Operă, nu știu. Dar cei de la Operă au dat totul pentru spectatorii care s-au adunat acolo. Toate țările, toate orașele pot lua ca exemplu ce s-a întâmplat aseară.

Din ce știu, Timișoara a fost anul trecut Capitală Culturală, deci de anul trecut și până acum ați făcut foarte multe lucruri în domeniul muzicii clasice, al culturii în general. Deci s-a format un obicei bun să se întâmple aceste evenimente. Din ce văd, orașul prosperă și găsesc acest lucru, pentru viitor, extrem de pozitiv.

De asemenea, Filarmonica Banatul atrage generații noi la concerte, ceea ce e un lucru extrem de benefic. Aș dori să vizitez orașul și în timpul stagiunii. Pentru că înainte să vin eu aici, o prietenă, soprană, mi-a dat un indiciu despre cântăreții locali. „Sunt foarte buni”, mi-a zis. Și acum am înțeles de ce mi-a spus asta.

Notă: Akordaj – Spotlight on Music este o conferință organizată de Classical ME, JM Hungary și Scena Muzicală, care a reunit, la Timișoara, profesioniști din domeniul jurnalismului de muzică clasică din Ungaria și România, cu scopul de a forma viitoarea generație de jurnaliști de specialitate. Conferința a fost co-finanțată prin programul Erasmus+.