După 80 de ani, muzica pierdută de la Auschwitz se aude din nou

Într-o poveste care reunește încărcătura emoțională a istoriei și frumusețea muzicii, compozitorul britanic Leo Geyer s-a îmbarcat într-o misiune remarcabilă de a reînvia muzica obsedantă și de mult uitată compusă de prizonierii lagărului de concentrare de la Auschwitz. Pentru prima dată în 80 de ani, această muzică se aude din nou, fiind un act de sfidare și reziliență care vorbește despre spiritul uman în cele mai întunecate vremuri. 

Muzica, care va fi interpretată în noul documentar „Muzica pierdută de la Auschwitz”, dezvăluie un capitol înfricoșător din istoria lagărului, unul în care supraviețuirea era adesea determinată de capacitatea de a crea muzică pentru ofițerii SS sau, mai rău, de a însoți victimele condamnate în marșul lor final către camerele de gazare. Pentru evrei, romi și alți prizonieri, muzica nu a fost doar un mijloc de opresiune, ci a devenit un simbol al rezistenței, țesută cu note secrete și melodii interzise ca acte de rebeliune tăcută. 

Călătoria lui Geyer pentru a dezgropa această comoară pierdută a început în urmă cu aproape un deceniu. El a dat prima dată peste arhive în timpul unei călătorii de cercetare la Muzeul Auschwitz-Birkenau. „Nu mă așteptam să găsesc nimic mai mult decât o înțelegere mai profundă a Holocaustului”, spune Geyer, reflectând asupra vizitei sale inițiale. Cu toate acestea, ceea ce a descoperit avea să îl conducă în curând într-o misiune de zece ani de reconstituire minuțioasă a acestor fragmente de muzică în partituri complete. Este o dovadă extraordinară a hotărârii compozitorilor în condiții de constrângere extremă. 

Documentarul, lansat pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a eliberării Auschwitz-ului, prezintă nu numai călătoria emoționantă a lui Geyer, ci și interviuri cu unii dintre ultimii supraviețuitori rămași în viață, punând în lumină rolul esențial pe care muzica l-a jucat în viața celor care au fost închiși. Acești supraviețuitori împărtășesc amintiri personale despre orchestrele care au cântat sub constrângere, cum ar fi Orchestra femeilor de la Auschwitz, condusă de renumita violonistă Alma Rosé, nepoata legendarului compozitor Gustav Mahler. Orchestra Almei a fost un mijloc de supraviețuire pentru ea și pentru mulți alții, oferind o ocazie rară de a scăpa de camerele de gazare prin utilizarea muzicii ca monedă de schimb cu ofițerii naziști. 

Interpretările din film, oferite de Geyer și orchestra sa, prezintă muzica exact așa cum ar fi putut fi auzită la Auschwitz, incluzând instrumentele care ar fi fost disponibile prizonierilor: un acordeon și un corn tenor, care imprimă muzicii o calitate unică, obsedantă. Aceste interpretări au fost filmate într-un cadru sumbru la Chatham Docks, reverberațiile lor răsunătoare oferind un fundal potrivit pentru acest tribut emoționant. 

Cercetarea meticuloasă a lui Geyer nu numai că scoate la iveală lucrări pierdute, dar dezvăluie și o poveste de un curaj imens. „Ceea ce este atât de puternic la această muzică este modul în care, în fața unor greutăți de neconceput, muzicienii au găsit modalități de a împleti rezistența în interpretările lor”, spune Geyer. Partiturile, dintre care multe sunt slabe sau fragmentate, dezvăluie aceste mici acte de sfidare, melodii ascunse la vedere, note de rebeliune în ceea ce a fost altfel o muzică opresivă impusă asupra lor.

Trailer:

Sursa: Classic FM și Independent
Sursa foto: Sky Arts