Muzica în fața apocalipsei: Cvartetul pentru sfârșitul timpului al lui Olivier Messiaen

Cum poți să scrii o capodoperă când ești prizonier, fără instrumentele potrivite, fără un public cultivat și în mijlocul unui război mondial?
Cu siguranță, aceasta este o întrebare la care ne-ar fi greu să răspundem astăzi, fiecăruia dintre noi. Am putea tinde să credem că întrebarea este pur filosofică și face parte din scenariul unui film, însă răspunsul la această întrebare chiar există.
Acesta este oferit de compozitorul de origine franceză Olivier Messiaen, care, în condițiile descrise în întrebare, a reușit să scrie o adevărată capodoperă muzicală, poate chiar prea puțin cunoscută astăzi în comparație cu povestea din spatele ei.
Chiar dacă povestea nu este una deloc plăcută și poate naște sentimente negative, ea prezintă în final triumful muzicii în cele mai vitrege condiții posibile, când, probabil, nimeni nu mai credea că muzica are un scop pentru umanitate. Pentru a înțelege mult mai bine contextul în care a fost scrisă această lucrare, trebuie să facem un exercițiu de imaginație care să ne apropie, măcar puțin, de povestea lucrării, pentru că sentimentele, cu siguranță, nu vor putea fi reproduse de mintea umană care nu a trăit o astfel de situație.

Iarna lui 1941, un lagăr german de prizonieri de război. Într-o baracă înghețată, patru muzicieni cântă în fața a sute de soldați înfometați. E prima audiție a unei lucrări scrise fără speranță de libertate, dar plină de transcendență. În acest fel s-a desfășurat premiera lucrării Quatuor pour la fin du temps, într-un spațiu și într-o situație mai mult decât atipice sau inovatoare. Nimeni nu și-ar fi dorit vreodată să creeze și să interpreteze o lucrare în aceste condiții de bunăvoie, dar putem observa cum, cu un rol social și emoțional adesea banalizat în societatea actuală, muzica reușește să strălucească.

Povestea acestui eveniment și a lucrării începe în momentul în care Messiaen a fost capturat de germani, în 1940, și închis în lagărul Stalag VIII-A din Görlitz (azi Zgorzelec, Polonia). Chiar dacă, în percepția actuală, lagărele erau destinate doar evreilor, Messiaen a fost acolo ca soldat francez capturat, nu ca evreu persecutat. Perioada în care a fost prizonier de război (1940–1941), într-un lagăr german în care mulți evrei au fost închiși și uciși, a fost cu siguranță o experiență traumatizantă chiar și pentru un soldat.

Înainte de a fi luat prizonier și trimis în lagăr, Olivier Messiaen era deja un compozitor respectat, organist și profesor, chiar dacă era încă relativ tânăr, având 31 de ani în 1940. La doar 22 de ani, în 1931, compusese L’Ascension, o lucrare pentru orchestră și orgă, care i-a adus notorietate. Începând cu 1931, a fost numit organist la biserica La Sainte-Trinité din Paris, post pe care l-a păstrat până la moartea sa, în 1992. Era absolvent al Conservatorului din Paris, unde își dezvoltase propriile concepte muzicale, precum modurile cu transpoziții limitate, fără a-și imagina vreodată situația în care va ajunge să le aplice.

În 1939, când a început Al Doilea Război Mondial, a fost mobilizat ca simplu soldat în armata franceză, fiind radiofonist într-o unitate medicală, deci nu era în linia întâi. Cu toate acestea, a fost capturat de germani în mai 1940, în timpul invaziei Franței, și trimis în lagărul Stalag VIII-A. Din acest moment începe una dintre cele mai cutremurătoare experiențe din viața compozitorului, care ajunge brusc prizonierul inamicului, dar și al propriei sale minți, obișnuite până atunci cu libertatea artistică oferită de Franța.

Totuși, destinul îl aduce în punctul în care întâlnește, în lagăr, alți trei muzicieni prizonieri: un clarinetist, un violonist și un violoncelist. Pentru aceștia, compozitorul va crea o lucrare cu totul specială, adaptată pentru un cvartet neobișnuit: clarinet, vioară, violoncel și pian.

Profund credincios catolic, Messiaen a văzut în război o formă de purificare și în muzică o cale spre veșnicie. Astfel, a considerat potrivit ca lucrarea să nu fie despre distrugere, ci despre transcendență, speranță și eternitate. Folosind în cadrul lucrării elementul pentru care este probabil cel mai cunoscut astăzi, sunetul păsărilor. El creează o lucrare care îmbină ritmuri hinduse și armonii „eterne”, ca simbol al rezistenței prin artă și al credinței în frumusețe, chiar în cele mai întunecate timpuri.

Messiaen a spus că, în timp ce scria lucrarea, nu era deloc interesat de suferință, ci că: „Am auzit păsări. Am văzut lumina. Dumnezeu era acolo.” Aceasta ne arată dorința compozitorului de a ignora ororile care îl înconjurau.

Premiera a avut loc în lagăr, în fața a 400 de prizonieri și gardieni, pe 15 ianuarie 1941. Sala era, de fapt, o baracă de lemn, cu temperaturi sub zero grade, iar instrumentele erau rudimentare și deteriorate. Cu toate acestea, interpretarea a fost atât de intensă, încât s-a păstrat în amintirea martorilor drept un moment de transcendență artistică absolută. Messiaen afirma: „Niciodată nu am fost ascultat cu atâta atenție, cu atâta înțelegere. Niciun concert din viața mea nu a avut un asemenea impact.” Această remarcă e grăitoare: într-un lagăr de prizonieri, cu frig, foame și frică omniprezente, muzica a devenit o formă de eliberare spirituală.

Olivier Messiaen a fost eliberat în martie 1941, la aproximativ două luni după premiera Cvartetului pentru sfârșitul timpului în lagărul Stalag VIII-A. Fiind cadru medical necombatant și relativ cunoscut deja în Franța, a fost repatriat mai devreme decât alți prizonieri. După întoarcerea din lagăr, compozitorul a prezentat lucrarea în cercuri muzicale pariziene, iar aceasta a fost foarte bine primită încă de la început, intrând rapid în repertoriul standard al muzicii de cameră moderne.

Povestea Cvartetului pentru sfârșitul timpului este dovada vie că muzica triumfă dincolo de greutățile vieții, prin puterea ei de a aduce liniște interioară în cele mai dificile momente ale umanității, lăsând, totodată, mărturia unor evenimente istorice care au marcat permanent dezvoltarea noastră colectivă.