„Să facem jurnalismul muzical grozav din nou” – Alexandra Ivanoff la Akordaj - Spotlight on Music

07 oct. 2024

Criticul muzical american Alexandra Ivanoff a adus un suflu nou la conferința Akordaj – Spotlight on Music din Timișoara, unde și-a propus să formeze viitorii jurnaliști în domeniul muzicii clasice.

„Despre această emoție și bucurie voi preda la seminarul meu. Aceasta trebuie să se vadă în scriere. Să facem jurnalismul muzical grozav din nou. Și pot spune asta ca americancă. Acesta este scopul meu”, a declarat Ivanoff.

Cu o experiență de peste 20 de ani ca interpretă și profesor de canto, Ivanoff subliniază importanța pasiunii și a cunoașterii profunde în critica muzicală.

„Sunt atâția factori pe care îi vom discuta: ce este o recenzie bună, ce este o recenzie proastă, ce înseamnă ea pentru cititor, dar pentru artist? Ce înseamnă ea pentru industria în ansamblul ei”, a explicat ea.

Prin participarea sa la Akordaj – Spotlight on Music, Ivanoff și-a dorit să inspire și să ghideze tinerii în descoperirea vocației lor în jurnalismul muzical.

Citește interviul complet aici: http://akordaj.ro/interviu-cu-alexandra-ivanoff-faceti-jurnalismul-muzical-grozav-din-nou/